POCA - Demararea proiectului "Consolidarea sistemelor de integritate - cea mai buna strategie de prevenire a coruptiei in administratia publica"

Marti, 4 Iulie 2017

Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE) anunță demararea proiectului „Consolidarea sistemelor de integritate – cea mai bună strategie de prevenire a corupției în administrația publică”, cod SIPOCA 61. Proiectul este implementat în parteneriat cu Asociația pentru Implementarea Democrației (AID România) și este cofinanțat din Fondul Social European (FSE) prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă (POCA) 2014 - 2020, Axa prioritară 2: „Administrație și sistem judiciar accesibile și transparente” a Programului Operațional Capacitate Administrativă 2014–2020, obiectivul specific 2.2: „Creșterea transparenței, eticii și integrității în cadrul autorităților și instituțiilor publice”.

Prin implementarea proiectului se urmăreşte consolidarea integrității la nivelul MDRAPFE, al structurilor din subordinea/sub autoritatea sa, precum și la nivelul autorităților administrației publice locale, prin dezvoltarea, promovarea și utilizarea de instrumente specifice prevenirii corupției. Proiectul este structurat pe mai multe componente care vizează acțiuni de informare, conștientizare și promovare, consultanță și expertiză, instruire și schimb de experiență, pentru a asigura atingerea obiectivelor specifice:

1. Creșterea capacității administrative a MDRAPFE de a coordona procesul de monitorizare și evaluare a progreselor înregistrate în implementarea măsurilor anticorupție;

2. Creșterea gradului de implementare a măsurilor de prevenire a corupției și a indicatorilor de evaluare la nivelul MDRAPFE, al structurilor din subordine/sub autoritatea și la nivelul autorităților administrației publice locale;

3. Creșterea gradului de conștientizare a corupției atât în rândul cetățenilor, cât și al personalului din administrația publică centrală și locală;

4. Îmbunătățirea cunoștințelor și a competențelor personalului din MDRAPFE, al structurilor din subordine/sub autoritatea și la nivelul autorităților administrației publice locale în ceea ce privește prevenirea corupției.

În acest sens, prin implementarea activităților proiectului, se urmărește atingerea următoarelor rezultate:

 Instituirea unui mecanism de coordonare, monitorizare și evaluare a progreselor înregistrate în implementarea măsurilor anticorupție de către autoritățile administrației publice locale;

 Crearea unei rețele „Campionii integrității din administrația publică locală”;

 Sprijinirea unităților administrativ-teritoriale în implementarea de măsuri de prevenire a corupției;

 Realizarea unei campanii de conștientizare a corupției și educație (în rândul cetățenilor și al personalului din administrația publică centrală și locală);

 Organizarea unor sesiuni de informare a unităților administrativ-teritoriale cu privire la măsurile planului național de acțiune al Parteneriatului pentru o Guvernare Deschisă;

 Organizarea de sesiuni de instruire pentru personalul de la nivelul autorităților administrației publice locale și al MDRAPFE, al structurilor din subordinea/sub autoritatea MDRAPFE.

Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 11.771.303,25 de lei, din care valoarea asistenţei financiare nerambursabile solicitată din FSE este de 9.885.995,17 lei.

Durata de implementare a proiectului este de 22 de luni, începând cu data de 7 iunie 2017.

***

Pentru detalii suplimentare legate de acest proiect, persoana de contact este:

Elena Andreea GRIGORE - Manager de proiect, E-mail: andreea.grigore@mdrap.ro