Parteneriate intre solicitantii de finantare prin POR si institutii publice

Joi, 15 Martie 2018

Guvernul a aprobat, în ┼čedin┼úa de ast─âzi, un Memorandum prin care se adopt─â un model de acord-cadru de parteneriat între unit─â┼úile administrativ-teritoriale (UAT) care doresc s─â efectueze investi┼úii pe terenurile aflate în albiile râurilor, solicitante de finan┼úare prin Programul Opera┼úional Regional (POR), ┼či institu┼úii publice (entit─â╚Ťile cu personalitate juridic─â ale Administra┼úiei Na┼úionale „Apele Române” ┼či ale Administra╚Ťiei Na╚Ťionale de Imbun─ât─â╚Ťiri Funciare), pe perioada de valabilitate a contractelor de finan┼úare.

Este vorba despre acele terenuri aflate în albiile râurilor, care sunt incluse în domeniul public al statului ┼či date în administrarea Administra┼úiei Na┼úionale „Apele Române”. În aceste condi┼úii, UAT (jude┼úe/municipii/ora┼če/comune) care pot beneficia de fonduri europene prin POR nu pot demonstra c─â pot asigura caracterul durabil al investi╚Ťiei în ceea ce prive┼čte interven┼úiile pentru consolidarea structurilor care intr─â în alc─âtuirea drumurilor reabilitate. În cazul unei investi╚Ťii în infrastructur─â sau produc╚Ťie, trebuie respectat caracterul durabil al investi╚Ťiei timp de 5 ani de la data pl─â╚Ťii finale, inclusiv prin men╚Ťinerea propriet─â╚Ťii asupra elementelor de infrastructur─â.

Conform prevederilor legisla╚Ťiei în vigoare, la emiterea actelor ce permit efectuarea lucr─ârilor în albiile apelor, administra╚Ťiile bazinale din subordinea Administra╚Ťiei Na╚Ťionale „Apele Române” impun UAT-urilor anumite condi┼úii, care conduc la prelungirea duratei de întocmire a documenta╚Ťiilor necesare pentru depunerea cererilor de finan╚Ťare prin POR sau chiar la respingerea lor.

Aceste condi┼úii sunt legate fie de dovada de╚Ťinerii terenurilor aflate în albiile minore, fie de dovada procedurii de concesionare a suprafe┼úelor de teren, fie de transferarea dreptului de administrare a suprafe╚Ťelor proprietate public─â a statului, din albia minor─â a cursurilor de ap─â din administrarea Administra╚Ťiei Na╚Ťionale „Apele Române” în administrarea titularului avizului de gospod─ârire a apelor.

Astfel, prin crearea unor parteneriate între UAT-uri ┼či administratorii terenurilor aferente unor investi╚Ťii propuse spre finan╚Ťare din POR, fiecare parte î┼či va putea exercita toate prerogativele care decurg din dreptul de administrare asupra imobilului de┼úinut. Practic, de exemplu, pentru Administra╚Ťia Na╚Ťional─â „Apele Române”, singura obliga┼úie pe perioada derul─ârii proiectului, precum ┼či în perioada de durabilitate, va fi reprezentat─â de men┼úinerea dreptului de administrare asupra terenului, parte a proiectului propus spre finan╚Ťare din POR.

Memorandumul a fost aprobat în contextul implement─ârii POR 2014-2020 ╚Öi al realiz─ârii gradului de absorb╚Ťie stabilit prin Programul de Guvernare, pentru a evita dezangajarea de fonduri puse la dispozi╚Ťia României de c─âtre Uniunea European─â.

În acest context, având în vedere alocarea financiar─â, la nivelul POR, de 8,13 miliarde de euro (6,6 miliarde de euro FEDR + 1,53 miliarde euro de la bugetul de stat) ┼či pentru evitarea aprecierii ca fiind neeligibile a unor proiecte în care devin incidente prevederi referitoare la dovedirea calit─â┼úii de proprietar/administrator al unor suprafe┼úe de teren ce apar┼úin domeniului public al statului (respectiv domeniului public al UAT-urilor), este necesar─â solu╚Ťionarea condi╚Ťionalit─â┼úilor aferente emiterii avizului de gospod─ârire a apelor, ca urmare a interven┼úiei la edificiile existente în albiile râurilor.